„Fără teme şi subiecte senzaţionale, fără exerciţii frapante şi alambicate ca formă, proza şi dramaturgia lui Ion Druţă, prin talent şi trudă, s-au impus în ţară şi dincolo de hotarele Patriei noastre.”
(Ion C. Ciobanu)
„În aproape şase decenii de activitate scriitorul Ion Druţă şi-a rotunjit o formulă; şi-a întregit un univers; şi-a făurit un nume; a impus nişte tipologii.(...) Ceea ce nu putem să nu recunoaştem e faptul că în anii de uniformizare şi nivelare a individualităţilor creatoare Ion Druţă nu şi-a pierdut individualitatea”
(Eliza Botezatu)
„Pentru personajul lui Ion Druţă este însă esenţial tocmai substratul sufletesc, interioritatea cea mai ascunsă, numai rareori şi insuficient luminată de raza conştiinţei lucide. Omul conceput de Ion Druţă e (...) o fiinţă profundă, capabilă să comunice cu lumea sa la un nivel de intensitate şi complexitate deosebite. Dacă am vrea să-l caracterizăm printr-o formulă lapidară, ar trebui, poate, să spunem despre el, în primul rînd, că este un homo religiosus. (...) Evlavia în faţa pămîntului pe care trăiesc şi în faţa lumii cu făptuirile ei caracterizează personajele lui Ion Druţă”
(Anton Cosma)
„Să rostim şi acest nume: Ion Druţă. Dar (...) să ne pronunţăm, întîi de toate, nu asupra minunatelor răsărituri şi apusuri din Cîmpia Sorocii pe care a descris-o, nici asupra stîlpilor de telegrafi care vuiau zi şi noapte şi răspîndeau prin stepă glas de alarmă, ci asupra „drumului vechi al optimismului popular”, la care scriitorul a răzbătut în ciuda tuturor greutăţilor (...).
Ion Druţă ştie să extragă poezia chiar şi din cel mai arid sol al cotidianului, chiar şi din cea mai crudă realitate. Şi noi iar parcă ne supunem ei, acestei poezi, care este luminoasă, tristă, amară, fermecătoare, şi nu regretăm. Inspirîndu-ne încrederea în om, plină de compătimire faţă de zilele grele şi scurte de pe pămînt, ea se opune dîrz naturalismului literar sumbru, care îl umileşte pe om şi-i subestimează posibilităţile”.
(Igor Dedkov)
“Meritul incontestabil al lui Ion Druţă este că el a ştiut să introducă şi să impună lirismul într-o epocă absolut antilirică, refractară poeticităţii de orice fel.(...)
Discursul prozelor druţiene este unul eminamente liric, de factură accentuat poetică şi poetizantă (poetizarea reprezentînd o tendinţă estetico-stilistică), generator de stări tensionate, dramatice, molipsitoare, precum şi de o tonalitate şi atmosferă pline de viaţă. El, discursul se întemeiază pe o foarte originală turnură a frazei şi a figuraţiei, care urmează poetica spaţiului mioritic blagian, adică spaţiul undulat “deal-vale”, se constituie din orînduiri, întorsături şi logodiri de cuvinte dintre cele mai neprevăzute şi mai fascinante”
(Mihail Dolgan)
(Ion C. Ciobanu)
„În aproape şase decenii de activitate scriitorul Ion Druţă şi-a rotunjit o formulă; şi-a întregit un univers; şi-a făurit un nume; a impus nişte tipologii.(...) Ceea ce nu putem să nu recunoaştem e faptul că în anii de uniformizare şi nivelare a individualităţilor creatoare Ion Druţă nu şi-a pierdut individualitatea”
(Eliza Botezatu)
„Pentru personajul lui Ion Druţă este însă esenţial tocmai substratul sufletesc, interioritatea cea mai ascunsă, numai rareori şi insuficient luminată de raza conştiinţei lucide. Omul conceput de Ion Druţă e (...) o fiinţă profundă, capabilă să comunice cu lumea sa la un nivel de intensitate şi complexitate deosebite. Dacă am vrea să-l caracterizăm printr-o formulă lapidară, ar trebui, poate, să spunem despre el, în primul rînd, că este un homo religiosus. (...) Evlavia în faţa pămîntului pe care trăiesc şi în faţa lumii cu făptuirile ei caracterizează personajele lui Ion Druţă”
(Anton Cosma)
„Să rostim şi acest nume: Ion Druţă. Dar (...) să ne pronunţăm, întîi de toate, nu asupra minunatelor răsărituri şi apusuri din Cîmpia Sorocii pe care a descris-o, nici asupra stîlpilor de telegrafi care vuiau zi şi noapte şi răspîndeau prin stepă glas de alarmă, ci asupra „drumului vechi al optimismului popular”, la care scriitorul a răzbătut în ciuda tuturor greutăţilor (...).
Ion Druţă ştie să extragă poezia chiar şi din cel mai arid sol al cotidianului, chiar şi din cea mai crudă realitate. Şi noi iar parcă ne supunem ei, acestei poezi, care este luminoasă, tristă, amară, fermecătoare, şi nu regretăm. Inspirîndu-ne încrederea în om, plină de compătimire faţă de zilele grele şi scurte de pe pămînt, ea se opune dîrz naturalismului literar sumbru, care îl umileşte pe om şi-i subestimează posibilităţile”.
(Igor Dedkov)
“Meritul incontestabil al lui Ion Druţă este că el a ştiut să introducă şi să impună lirismul într-o epocă absolut antilirică, refractară poeticităţii de orice fel.(...)
Discursul prozelor druţiene este unul eminamente liric, de factură accentuat poetică şi poetizantă (poetizarea reprezentînd o tendinţă estetico-stilistică), generator de stări tensionate, dramatice, molipsitoare, precum şi de o tonalitate şi atmosferă pline de viaţă. El, discursul se întemeiază pe o foarte originală turnură a frazei şi a figuraţiei, care urmează poetica spaţiului mioritic blagian, adică spaţiul undulat “deal-vale”, se constituie din orînduiri, întorsături şi logodiri de cuvinte dintre cele mai neprevăzute şi mai fascinante”
(Mihail Dolgan)
